ANAF propune modificarea formularului 204 „Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale”
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de ordin publicat pe site-ul instituției, modificarea și completarea modelului și conținutului formularului 204 „Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale”. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost modificate/completate unele dispoziții referitoare la veniturile din activități agricole pentru care venitul anual se stabilește pe bază de norme de venit.
Astfel, la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal a fost adăugată o nouă grupă de produse vegetale pentru care venitul anual se stabilește pe bază de norme de venit. Totodată, potrivit noilor reglementări prevăzute la art. 107 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul contribuabililor care desfășoară activități agricole pentru care venitul se stabilește pe bază de norme de venit și dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite, opțiunea privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art. 105 alin. (2) se va exercita la nivelul județului respectiv/județelor respective.
De asemenea, precizează reprezentanții ANAF, prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991 au fost aduse modificări în ceea ce privește termenul de depunere a declarației, în sensul că, în cazul asocierilor fără personalitate juridică în cadrul cărora se desfășoară activități agricole pentru care venitul anual se stabilește pe baza normelor de venit, declarația anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale se depune până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent. Totodată, prin actul normativ menționat, art. 133 din Legea nr. 227/2015 a fost completat cu unele dispoziții tranzitorii, prin introducerea alin. (157) care prevede că, în anul 2021, termenul de depunere a declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, prevăzută la art. 107 alin. (5) și art. 125 alin. (4), este până la data de 15 aprilie 2021 inclusiv.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.