Modificările la OMFP nr. 1.802/2014, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 285 din 22 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 410/2021 al Ministerului Finanțelor pentru reglementarea unor aspecte contabile, document care modifică, între altele, OMFP nr. 1.802/2014.

Unul dintre aspectele avute în vedere de noul act normativ se referă la reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014. Astfel, în cazul în care societatea la care sunt deținute participațiile își reduce capitalul social ca urmare a acoperirii pierderii contabile reportate sau a altor pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii și acoperite din capitalul social, micșorarea numărului de acțiuni deținute sau reducerea valorii lor nominale, după caz, se va evidenția în contabilitatea entității care deține participațiile pe seama cheltuielilor financiare (contul 668 „Alte cheltuieli financiare”), respectiv a conturilor de active corespunzătoare naturii participației deținute. În mod corespunzător, în scopul asigurării unui tratament contabil explicit pentru rezerva corespunzătoare acelor participații, în cazul menționat anterior, rezerva respectivă va fi transferată la venituri la cedarea acțiunilor respective.

Astfel, potrivit pct. 264 alin. (31) din reglementările amintite, „acțiunile primite de entitate ca urmare a încorporării rezervelor sau a primelor de capital, în capitalul social al societății la care sunt deținute participațiile, se evidențiază în contabilitate pe seama conturilor de active corespunzătoare naturii participației deținute, respectiv de rezerve (contul 106 «Rezerve»). La cedarea acțiunilor respective, contravaloarea rezervelor corespunzătoare se transferă la venituri (articol contabil 106 «Rezerve» = 768 «Alte venituri financiare»)”.

Totodată, tratamentul contabil aplicabil beneficiilor acordate de entitate salariaților săi, sub forma acțiunilor proprii sau altor instrumente de capitaluri proprii, se va aplica și atunci când beneficiile respective sunt primite de angajați direct de la societatea-mamă a entității raportoare sau de la o altă societate din grup.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

Written by