Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 25 ianuarie 2021
Parlamentul European dorește îmbunătățirea listei UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale până la finele anului 2021
La 21 ianuarie a.c., în timpul ședinței plenare, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate largă (587 voturi în favoare, 50 de voturi împotrivă și 46 de abțineri), o rezoluție prin care solicită reformarea listei UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Rezoluția a fost întocmită de președintele Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON), Irene Tinagli, (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Italia) și de președintele subcomisiei FISC, Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Țările de Jos). Acesta din urmă a afirmat că lista actuală a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale este „derutantă și ineficientă”. Europarlamentarii au evidențiat faptul că lista nu și-a atins potențialul său deplin, din moment ce jurisdicțiile aflate în prezent pe listă alcătuiesc mai puțin de 2% din pierderile de venituri fiscale la nivel mondial. Rezoluția adoptată are ca scop îmbunătățirea listei prin sporirea transparenței și a gradului de consecvență ale acesteia și prin introducerea unor criterii mai stricte de includere pe listă și măsuri defensive mai riguroase împotriva fraudei și a evaziunii fiscale. Aceasta solicită Consiliului și Comisiei să îmbunătățească lista UE a jurisdicțiilor până la finele anului 2021 pentru a proteja Uniunea Europeană împotriva pierderilor de venituri fiscale din perioada de redresare post-COVID-19.
Comisia Europeană este pregătită să lucreze la o taxă digitală pentru UE
La 18 ianuarie, Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu privire la taxa digitală în UE. Consultarea publică urmărește îndeaproape evaluarea inițială a impactului lansată cu câteva zile în urmă față de aceasta (la 14 ianuarie). Comisia ar trebui ar trebui să își întemeieze propunerea fie pe articolul 113, fie pe articolul 115 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și să fie pregătită pentru eventualitatea în care, în cel mai rău caz, nu se va ajunge la un acord până la termenul-limită stabilit la jumătatea anului 2021. Cu toate acestea, viitorul Secretar al Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a transmis recent o serie de semnale pozitive legate de negocierile internaționale pe tema impozitării economiei digitale.
Încă nu există majoritate în rândul Consiliului UE în ceea ce privește propunerea Comisiei privind CbCR
La 22 ianuarie a.c., a avut loc o reuniune a experților naționali ai Consiliului UE în cadrul căreia aceștia au discutat despre un posibil acord în privința propunerii Comisiei privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CbCR), care ar impune companiilor obligația de a publica anumite informații financiare, precum profitul. În pofida faptului că unele state membre UE s-au opus în trecut acestei propuneri, acum s-au abținut de la vot și tot nu s-a întrunit o majoritate calificată. Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene, care și-a asumat angajamentul de a acționa în vederea obținerii unui acord în privința acestei propuneri, nu are niciun temei pentru a prelua această chestiune la nivelul Consiliului UE.