MFP propune noi reglementări referitoare la mijloacele electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și procedura de comunicare a acestora
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr.1665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora. Inițiatorii reamintesc, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin Ordinul MFP nr. 1665/2020 s-au stabilit mijloacele electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora, reglementându-se cadrul legal pentru o nouă procedură de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin încărcarea acestora în spațiul privat de pe portalul ANAF. De asemenea, prin acest act normativ s-a reglementat la art. 12 alin. (1) și (2) faptul că aceste prevederi se aplică pentru popririle înființate de către organele fiscale competente începând cu data intrării în vigoare a acestuia, iar popririle înființate până la data intrării în vigoare a Ordinului MFP nr. 1665/2020 rămân supuse regulilor stabilite la momentul înființării lor, cum ar fi: viramentele efectuate de către instituțiile de credit pentru stingerea obligațiilor fiscale/bugetare ce au stat la baza acestora ori, după caz, suspendarea, continuarea, ridicarea acestor popriri.
Ținând cont de dispozițiile legale invocate, ridicarea măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești aferente popririlor înființate până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordinului nr. 1665/2020, vor fi comunicate instituțiilor de credit prin încărcare în spațiul privat de pe portalul ANAF.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.