Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 12 octombrie 2020
Comisia Europeană va transforma Comitetul TVA într-un „comitet de comitologie”
La 2 octombrie a.c., Comisia Europeană a publicat o foaie de parcurs privind inițiativa sa de a transforma Comitetul TVA într-un „comitet de comitologie”, fapt ce ar permite Comisiei să adopte acte de punere în aplicare privind taxa pe valoarea adăugată. În prezent, Comitetul TVA este un comitet consultativ alcătuit din reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei, fără competențe în ceea ce privește procedura de adoptare a măsurilor de punere în aplicare. Adesea, interpretarea comună a legislației UE în materie de TVA, stabilită în orientările convenite de Comitetul TVA, nu este pusă în practică deoarece nu este obligatorie pentru statele membre. Comisia Europeană va propune modificarea Directivei TVA cu scopul de a conferi Comisiei anumite competențe de executare, cu un domeniu de aplicare exact, care vor permite acesteia adoptarea actelor de punere în aplicare. În afara competențelor definite ale Comisiei, Consiliul își va păstra competența de a adopta norme de punere în aplicare în domeniul TVA.
OCDE a publicat actualizări privind reforma fiscală internațională
La 12 octombrie a.c., secretarul general al OCDE, Angel Gurria, și directorul Centrului pentru Administrație și Politică Fiscală al OCDE, Pascal Saint-Amans, au prezentat o situație actualizată a negocierilor privind reforma fiscală internațională. Rezultatul acestor discuții de la nivelul OCDE va avea un impact direct asupra viitorului politicilor fiscale în Uniunea Europeană. Potrivit comisarului european pentru Afaceri Economice și Financiare, Fiscalitate și Vamă, Paolo Gentiloni, Comisia Europeană va fi pregătită să prezinte o propunere în acest sens la începutul anului 2021, în cazul în care nu se va ajunge la un acord global pe această temă până la finele anului 2020.
Insulele Cayman și Oman au fost scoase de pe „lista neagră” a UE a jurisdicțiilor necooperante din punct de vedere fiscal
La 6 octombrie a.c., Consiliul UE a decis să excludă Insulele Cayman și Oman de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante din punct de vedere fiscal, adăugând pe listă, în schimb, Anguilla și Barbados. Decizia de a elimina Insulele Cayman de pe listă a generat diverse reacții din partea unor membri ai Parlamentului European, președintele Comisiei FISC, Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Țările de Jos), declarând că miniștrii de finanțe ai UE subminează principalul instrument de combatere a evaziunii fiscale. Pedro Marques (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Portugalia) a solicitat Comisiei FISC să facă din revizuirea criteriilor de includere pe lista neagră o prioritate. În urma acestor schimbări, pe listă se află în continuare 12 țări: Samoa Americană, Fiji, Guam, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, Republica Vanuatu, Republica Palau, Panama, Republica Seychelles, Barbados și Anguilla.
Parlamentul European a aprobat reducerea ratelor de impozitare asupra producției de rom tradițional în regiunile ultra-periferice franceze
La 5 octombrie a.c., Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate (681 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 3 abțineri) un raport realizat de europarlamentarul Younous Omarjee (partidul Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, Franța) privind decizia Consiliului de a permite derogarea de la aplicarea normelor UE privind producția de rom tradițional în regiunile ultra-periferice franceze. Această derogare se va aplica doar în perioada 2021-2027, autorizând Franța să reducă, cu până la 50%, comparativ cu rata normală, accizele și contribuțiile la asigurările sociale (VSS) care se aplică romului „tradițional” produs în Guadeloupe, Guyana Franceză, Martinica și Réunion și vândut în Franța continentală. De asemenea, alte două rapoarte întocmite de Younous Omarjee au fost adoptate în aceeași zi: acestea vizează derogarea de la aplicarea taxei AIEM (Arbitrio sobre Importaciones y Entregas de Mercancías en las Islas Canarias) asupra bunurilor importate sau obținute în Insulele Canare și taxele de andocare aplicate tuturor bunurilor transportate în departamentele franceze de peste mări pe cale maritimă.
Spania urmează să introducă taxa pe tranzacțiile financiare și impozitul asupra economiei digitale
La 7 octombrie a.c., senatul spaniol a aprobat taxa pe tranzacțiile financiare și așa-numitul impozit pe serviciile digitale, care vor intra în vigoare în ianuarie 2021. Impozitul pe serviciile digitale constă într-o rată de impozitare de 3% aplicată veniturilor din servicii digitale ale companiilor cu o cifră de afaceri mai mare de 750 de milioane de euro la nivel mondial sau mai mare de 3 milioane de euro în Spania. Taxa pe tranzacțiile financiare stabilește o rată de 0,2% pentru achiziționarea și vânzarea de acțiuni de către companiile spaniole cu o capitalizare bursieră de peste un miliard de euro.
Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.
(Copyright foto: ETAF).