O nouă facilitate în SPV: Plata în numele altei persoane decât titularul contului
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că au dezvoltat și implementat noi facilități ale serviciului Spațiul Privat Virtual (SPV): se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuții evidențiate în Declarația unică.
Astfel, potrivit unui comunicat al ANAF, în noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilități, se selectează opțiunea Plată obligații fiscale PF și apoi În numele altei persoane, se optează pentru plata obligațiilor fiscale declarate prin Declarația unică (impozit pe venit, contribuții de asigurări sociale de sănătate/ contribuții de asigurări sociale). Apoi se completează codul numeric personal/numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata, precum și suma care se dorește a fi achitată, după care plata poate fi efectuată.
Această facilitate este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o astfel de plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro.
Totodată, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte:
1) Istoric declarații = Declarații depuse de persoana fizică în formă electronică (până acum era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice);
2) C168 = Duplicat Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune.
„În perioada următoare, MFP și ANAF au în vedere implementarea plății prin SPV și interconectarea cu ghiseul.ro a unor categorii de obligații fiscale pentru persoanele juridice”, se menționează în comunicat.
ANAF reamintește că interconectarea dintre serviciul SPV și ghișeul.ro a fost implementată în luna iunie a.c., contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 de impozite și contribuții, prevăzute în anexa OMFP nr. 1.376/2016. Cele mai frecvente plăți au vizat impozitul pe venit, contribuții, accize colectate și plata unor penalități.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.