Modificările aduse Programului „IMM LEASING de echipamente și utilaje”, publicate în Monitorul Oficial
OUG nr. 138/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING de echipamente și utilaje” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 20 august 2020. Actul normativ clarifică o serie de termeni și expresii din OUG nr. 118/2020 și introduce unele dispoziții care să faciliteze operaționalizarea programului. Astfel, sunt aduse aduse următoarele modificări și completări:
▪ clarificarea definițiilor aferente beneficiarului programului, contractului de garantare, finanțării de tip leasing și leasingului financiar, pe de o parte, pentru a fi aliniate terminologiei utilizate în OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, iar, pe de altă parte, pentru că structura garanțiilor din cadrul programului trebuie să reflecte particularitățile produsului de leasing financiar;
▪ clarificarea noțiunii de leasing financiar, care face obiectul programului, în sensul că aceasta se referă la transmiterea dreptului de folosință asupra bunurilor mobile noi și second-hand destinate beneficiarilor eligibili;
▪ asigurarea faptului că statul român beneficiază de o garanție reală mobiliară constituită asupra bunului obiect al leasingului financiar, precum și securizarea încasării sumelor cuvenite ca urmare a valorificării activului. Astfel, au fost eliminate prevederile referitoare la garanțiile colaterale din OUG nr. 118/2020 și a fost introdusă obligația finanțatorului de distribuire a sumelor rezultate din valorificarea activelor, care este garantată cu o ipotecă legală mobiliară constituită asupra activului finanțat prin contractul de leasing.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.