BNR: Noi prevederi privind efectuarea operațiunilor valutare

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar a fost modificat recent, printr-un act normativ emis de banca centrală și publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 7 august 2020. Regulamentul nr. 7/2020 al BNR aduce modificări și completări normelor BNR privind operațiunile valutare, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

Principalele modificări:

1. Sunt menționate, fără a avea caracter limitativ, operațiunile între rezidenți care pot fi efectuate în mod liber, fie în moneda națională, fie în valută. Astfel de operațiuni sunt:

  • fluxuri financiare generate de acordarea de credite;

  • constituirea de depozite;

  • tranzacțiile cu titluri de valoare;

  • repartizarea de dividende.
Rămân în continuare în vigoare reglementările BNR privind operațiunile care se pot efectua între rezidenți numai în moneda națională:

  • plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii, indiferent de raportul juridic care le reglementează, cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută, care se pot efectua și în valută;

  • plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.


Facebook LinkedIN CECCAR Business Magazine CECCAR FM YouTube - CECCAR

Written by