OMFP nr. 2.148/2020: Noi prevederi privind livrările intracomunitare și transportul internațional și intracomunitar
Instrucțiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) și art. 296 din Codul fiscal au fost modificate recent de Ministerul Finanțelor Publice, prin Ordinul nr. 2.148/2020. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 628 din 17 iulie a.c., aduce unele clarificări și corelează prevederile Ordinului MFP nr. 103/2016, prin care sunt aprobate instrucțiunile amintite, cu regulamentele și directivele europene relevante din domeniul TVA.
Astfel, potrivit referatului de aprobare ce a însoțit actul normativ în varianta de proiect, OMFP nr. 2.148/2020 vizează în principal următoarele:
a.) Revizuirea definiției exportatorului din perspectiva TVA, precum și pentru clarificarea modalității de justificare a scutirii de TVA pentru exportul de bunuri, în contextul modificării legislației vamale care nu mai permite persoanelor impozabile nestabilite în Uniunea Europeană să aibă calitatea de exportatori;
b.) Corelarea cu noile dispoziții ale art. 45a din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum au fost introduse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) al Consiliului nr. 2018/1.912, referitoare la justificarea transportului intracomunitar al bunurilor în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri;
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.