A fost aprobat Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Leasing de echipamente și utilaje

Guvernul a aprobat, prin OUG, Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Leasing de echipamente și utilaje. Inițiatorii actului normativ menționează, în Nota de fundamentare, că, în contextul în care sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) reprezintă o prioritate a programului economic și ținându-se cont de faptul că circa 99,7% dintre companiile din România sunt IMM-uri care contribuie cu aproximativ 60% la Produsul Intern Brut și angajează 66% din forța de muncă, se impune ca acest sector să beneficieze din partea statului de politici publice care să vizeze, printre altele, creșterea accesului la finanțare, prin luarea unor măsuri care să  răspundă nevoilor de finanțare și garantare specifice acestui sector.

„Conform Cartei Albe a IMM-urilor din România, ediția 2019, printre principalele oportunități de dezvoltare a acestui sector, remarcăm: folosirea de noi tehnologii are o pondere de cca 50%, cca 57,82% pentru asimilarea de noi produse, iar un procent de cca 35,31% îl reprezintă penetrarea pe noi piețe interne si internaționale. Totodată, conform aceleiași surse, principale modalități de finanțare a activităților economice ale acestui sector sunt: autofinanțarea de cca 69,54%, credite bancare de cca 25,88%, credite furnizor de cca 24,93%, iar finanțările de tip leasing dețin o pondere de 13,34%”, menționează inițiatorii.

Astfel, se creează premisele de susținere și dezvoltare a sectorului IMM prin accesarea facilităților de tip leasing financiar destinate achiziționării de echipamente IT și tehnologia informației, utilaje și echipamente tehnologice, precum și autovehicule pentru transport marfuri și persoane în scop comercial.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.


Facebook LinkedIN CECCAR Business Magazine CECCAR FM YouTube - CECCAR

Written by