Decizii relevante în domeniul fiscal, adoptate de ECOFIN

În cadrul ședinței de marți, 18 februarie a.c., ECOFIN (reuniunea consiliului format din miniștrii de finanțe ai statelor membre UE) a adoptat decizii relevante în domeniul fiscal.

Astfel, Consiliul a adoptat o concluzie revizuită privind lista UE a jurisdicțiilor necooperante din punct de vedere fiscal. Pe lângă cele 8 jurisdicții aflate deja pe această listă, UE a decis să le includă și pe următoarele: Insulele Cayman, Palau, Panama și Seychelles.

Totodată, a adoptat alte două texte legislative cu privire la depistarea fraudei fiscale în tranzacțiile electronice transfrontaliere. Primul text conține amendamente la directiva TVA și stabilește dispoziții potrivit cărora furnizorii de servicii de plată trebuie să păstreze datele cu privire la plățile electronice transfrontaliere. Aceste date vor fi puse la dispoziția autorităților fiscale naționale în condiții stricte, care le includ pe cele de protecție a datelor. Al doilea include amendamente la regulamentul cu privire la cooperarea administrativă în materie de TVA. Amendamentele ECOFIN stabilesc detaliile referitoare la modalitățile de cooperare a autorităților fiscale naționale în vederea depistării fraudei în materie de TVA și a controlării conformității cu obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată.

În ședința amintită, membrii Consiliului au adoptat și o Directivă de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici. Scopul noilor măsuri este de a reduce povara administrativă și costurile de conformitate pentru micile întreprinderi și de a crea un mediu fiscal care să faciliteze dezvoltarea micilor întreprinderi și eficientizarea comerțului transfrontalier al acestora. Textul directivei prevede faptul că normele TVA simplificate se vor putea aplica micilor întreprinderi a căror cifră de afaceri anuală rămâne sub pragul stabilit de statele membre vizate și nu depășește 85.000 euro. În anumite condiții, micile întreprinderi din alte state membre, care nu depășesc acest prag, vor putea beneficia de schema simplificată, dacă cifra de afaceri totală anuală la nivelul UE nu depășește 100.000 euro.

Pentru mai multe informații consultați pagina ECOFIN.

(Copyright foto: Council of EU – Newsroom)


Facebook LinkedIN CECCAR Business Magazine CECCAR FM YouTube - CECCAR

Written by