Întâlnirea comitetului TAX3, acordarea de facilități fiscale în Luxemburg, sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – principalele teme ale newsletter-ului ETAF

The European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat newsletter-ul săptămânal. Principalele subiecte ale săptămânii 18-22 iunie 2018 au fost:

Pe 21 iunie, comitetul TAX3 din Parlamentul European s-a reunit într-o audiere publică cu titlul „Lecțiile învățate din Paradise Papers”. Petr Ježek (ALDE), președintele comitetului TAX3 împreună cu Achim Pross (OECD), Juliette Garside (The Guardian) și Lucía Rossel Flores (COFFERS) au discutat despre eforturile UE și OCDE de a dezvolta reglementări pentru combaterea și prevenirea fraudelor fiscale și posibila aplicare a unui nou regulament UE pentru protejarea denunțătorilor. Din partea mediului privat, Patricia Johnson (Nike) și Irene Yates (McDonald’s) au prezentat structurile fiscale internaționale adoptate de cele două multinaționale.

Click aici pentru știrea integrală.

Pe 20 iunie 2018, comisarul european Margrethe Vestager a declarat că „Luxemburg a acordat beneficii fiscale ilegale companiei Engie” prin intermediul unor decizii fiscale care au favorizat scăderea impozitului pe profit al companiei.

Click aici pentru știrea integrală.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat în data de 22 iunie 2018 o directivă cu privire la sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce privește obligația de respectare a cotei standard minime la 15%, reducând astfel riscul denaturării concurenței. De asemenea, s-a ajuns la un acord privind cooperarea administrativă în vederea adoptării unui regulament pentru prevenirea fraudei în materie de TVA, avizat favorabil de Parlamentul European. În plus, un acord cu Norvegia a fost aprobat cu scopul de a intensifica cooperarea în prevenirea fraudei în materie de TVA.

Click aici pentru știrea integrală.

Mai multe detalii sunt disponibile accesând linkul de mai jos:

https://www.etaf.tax/index.php/newsarea/82-weekly-tax-news-25-june-2018

Written by