Împlinirea a 30 de ani – un nou început pe fundații solide
Acesta este conceptul pe care s-a bazat Federația Experților Contabili (FEE) atunci când a împlinit 30 de ani în data de 7 decembrie 2016. Este momentul să facem o retrospectivă asupra realizărilor FEE, în prezent Accountancy Europe – dar, mai important, o etapă pentru construirea viitorului, cu un nou nume, o nouă înfățișare, un nou website și, în primul rând, o nouă filozofie: „Pentru că luăm în calcul oamenii” („Because people count).”
„Este mai mult decât o schimbare de siglă, deși și aceasta se schimbă!” râde Olivier Boutellis-Taft, directorul executiv. „Cred că exista o vreme”, spune dânsul privind în retrospectivă, „atunci când eram contabili care vorbeam cu alți contabili. Acum, discutăm cu toată lumea. Suntem o sursă de sfaturi pentru politicieni, un fel de grup consultativ în cadrul evenimentelor și publicațiilor noastre, un susținător pentru membrii noștri, o voce a profesiei contabile și, cel mai important, lucrăm în interesul public pentru beneficiul societății ca un întreg. Am colaborat tot mai intens cu alte părți interesate, precum ONG-urile și am descoperit că și societatea a început să discute cu noi.”
Noua înfățișare a fost în mod oficial prezentată în cadrul acestei ceremonii din decembrie 2016, la care au participat peste 500 de părți interesate. Constă într-un nume nou, „Accountancy Europe” și o nouă siglă, litera A simplificată și încoronată cu un punct deasupra. Litera „A” semnifică, în mod evident, contabilii, auditorii și consultanții pe care îi reprezintă. Indică îndeplinirea obiectivului la care se referă Olivier Boutellis-Taft în ceea ce privește redefinirea mărcii: „Mai simplu, mai amplu, mai implicat.” Accountancy Europe este transparent, direct și concis.
Simbolismul abil al siglei nu se oprește aici. Litera „A” poate să semnifice, în funcție de persoană, o umbrelă (care indică rolul pe care îl are Accountancy Europe în unitatea membrilor săi), o săgeată și un obiectiv (care sugerează acuratețe și eficiență) și un megafon (care conferă o voce proeminentă a organizației În Europa și dincolo de aceasta). Dar, poate cel mai important, este conturul simplu al unei figurine umane cel care înglobează tema de relansare, de reprezentare a oamenilor. „Pentru că luăm în calcul oamenii” reprezintă contabilii care lucrează cu numere pentru beneficiul altor oameni, precum clienții, alte părți interesate și membri ai societății.
„Ne confruntăm cu o eră plină de provocări imense, dar și de oportunități uriașe.” Mașinăriile și automatizarea pot prelua multe din activitățile pe care le făceam noi înainte. Normal că acest lucru creează incertitudine în rândul multor oameni. Dar oamenii vor face și mai multe calcule – calculatoarele pot procesa, dar oamenii vor trebui să interpreteze. Mașinăriile fac în continuare eforturi să identifice care este adevărata problemă și nu pot (momentan) să personalizeze recomandările în consecință. Mai important, acestora nu le pasă de etică și nu pot sprijini valorile morale, încrederea și nu pot aplica raționamentul profesional.
„Bazele de date interconectabile și contractele inteligente pot ajuta la creșterea certitudinii și fiabilității, dar nu pot crea încredere. Încrederea rămâne fundația comerțului și a oricărei relații, iar contabilii profesioniști sunt cei care oferă încredere.
Iar încrederea reprezintă o calitate tot mai rară pe piața de astăzi și, nu în ultimul rând, în lumea contabilă și de audit, a cărei imagine de stabilitate și solidaritate a fost prejudiciată în cercetările ample publice din ultimii ani.
Este o lume diferită față de cea din 1986, atunci când a fost înființată FEE. Uniunea Europeană era compusă din doar 10 state, iar organismele membre FEE acopereau 21 de state. Acum, membrii Accountancy Europe reprezintă aproape 1 milion de profesioniști, uniți în 50 de organizații profesionale din 37 de țări care includ toate cele 28 de state membre ale UE.
În contextul economic și politic actual din Europa, următorii 30 de ani ai organismului Accountancy Europe se proiectează a fi captivanți și uneori provocatori. Având la bază fundații solide, Accountancy Europe va continua să conecteze oamenii pentru a aduce informații în cadrul dezbaterilor de politică publică din Europa și dincolo de granițele acesteia.