Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 2.100/2020 al ministrului Finanțelor Publice pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 635 din 20 iulie 2020.

MFP precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin Capitolul II din OUG nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale au fost instituite măsuri de acordare a unor facilități fiscale de anulare a obligațiilor fiscale accesorii, care vizează toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice etc), astfel:

Măsura 1 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează la această dată atât obligații bugetare accesorii, cât și obligații bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, să achite obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a acesoriilor până la 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sanctiunea decăderii. „Cu alte cuvinte, la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, contribuabilul nu trebuie să mai aibă niciun fel de datorie, cu excepția accesoriilor care se anulează”, explică MFP.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.


Facebook LinkedIN CECCAR Business Magazine CECCAR FM YouTube - CECCAR

Written by