Director executiv – Filiala Constanța

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Aparatului Central al CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, în vederea ocupării postului de director executiv pentru Filiala CECCAR Constanța, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.

Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:

a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b)  cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c)  vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d)  capacitate deplină de exerciţiu;

e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare economice;
  • experiență profesională de minimum 7 ani (experiență în funcții de conducere constituie avanataj);  
  • capacitate de analiză şi sinteză;
  • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;                                
  • cunoştinţe bune Microsoft Office;
  • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.

Dosarele de înscriere se vor depune până la data de 07.01.2022, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri, între orele 9.00-15.00, la sediul Aparatului Central al  CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4.

Concursul se va desfășura în data de 10.01.2022, începând cu ora 11.00, la sediul Aparatului Central al  CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, și va consta în:

– proba scrisă;

– proba de verificare a abilităților  de utilizare a calculatorului;

– susținerea interviului

– comunicarea rezultatelor concursului se va face telefonic.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

1. cerere de înscriere la concurs;

2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;

BIBLIOGRAFIE

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Regulamentul privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile;
  4. Ghidul auditorului de calitate in domeniul serviciilor contabile;
  5. Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile;
  6. Codul etic national al profesionistilor contabili.