Recomandările IFAC către G20 – reglementări inteligente, transparență sporită și creștere incluzivă

În data de 21 iunie, Federația Internațională a Contabililor (International Federation of Accountants – IFAC) a lansat un apel către țările G20 înainte de Summitul G20 care va avea loc la Osaka, Japonia, în perioada 28-29 iunie 2019.

Apelul cuprinde 10 recomandări împărțite în trei categorii:

– Reglementări mai inteligente
  • Elaborarea unor reglementări mai inteligente și mai eficiente;
  • Crearea unui mediu global de reglementare consecvent și transparent;
  • Implementarea unor standarde acceptate la nivel internațional;
– Mai multă transparență
  • Consolidarea guvernanței;
  • Adoptarea raportării integrate;
  • Îmbunătățirea gestionării financiare a sectorului public;
  • Colaborarea în vederea eliminării corupției;
– Creștere incluzivă
  • Crearea unui mediu care să permită creșterea și incluziunea entităților mici și mijlocii;
  • Crearea unui mediu de investiții sigur și pregătit pentru era digitală;
  • Colaborarea în vederea creării unui sistem fiscal internațional coerent.
IFAC consideră că aceste recomandări reprezintă măsuri specifice care pot fi puse în practică în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de ONU și a viziunii globale prezentate de Japonia pentru o „Societate 5.0” inovatoare și inteligentă.


Facebook LinkedIN CECCAR Business Magazine CECCAR FM YouTube - CECCAR

Written by