Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta

Politica fiscală a UE în programele politice ale principalelor partide europene

Aproape orice program sau manifest al principalelor partide politice înscrise în cursa pentru alegerile europene include o referire la problema „impozitării echitabile”. În comparație cu campania electorală din 2014, cea mai abruptă schimbare referitoare la fiscalitate este întreprinsă de PPE, tematica fiscalității nefiind atinsă în campania precedentă.

Partidul Popular European – PPE: Principalele puncte indicate în manifestul PPE sunt cele legate de nevoia găsirii unei soluții europene referitoare la impozitarea economiei digitale. Mai mult, în program se subliniază că marilor corporații nu trebuie să li se permită scutiri de taxe sau alte avantaje fiscale similare, indisponibile pentru alți participanți ai mediului de business. În final, în document se reiterează rolul important pe care Uniunea Europeană ar trebui să îl joace la nivelul OCDE în vederea luptei contra evaziunii și eliminării paradisurilor fiscale.

Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților – S&D: Manifestul S&D merge chiar mai departe, promovând combaterea fraudei și evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive. Mai mult, S&D susține o abordare europeană în vederea asigurării unui nivel adecvat al impozitării efective și stoparea competiției dintre statele membre pentru oferirea celor mai mici taxe corporative.

Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană: Programul Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană este chiar mai detaliat, abordând nevoia de armonizare la nivel european a bazei fiscale consolidate comune a societăților (CCCTB) pentru companiile mari, împreună cu necesitatea introducerii unui nivel minim al impozitelor corporative. Mai mult, manifestul propune introducere unei taxe pe tranzacțiile financiare, considerată „un mod echitabil și funcțional de impozitare a serviciilor digitale și de gestionare a criptomonedelor”, precum și introducerea unei taxe europene în sectorul aviației, introducerea unei taxe pe valoarea adăugată pe biletele de avion, precum și finalizarea exceptării de la plata taxei pe kerosen în acest sector.

Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa – ALDE: Spre deosebire de programele propuse de majoritatea principalelor partide politice din UE, manifestul grupului ALDE nu face nicio referire la fiscalitate, cu excepția unei trimiteri privind nevoia de a pune capăt scutirilor de taxe pe combustibili pentru aviația internațională. Chiar și propunerea de a mări eforturile în vederea combaterii evaziunii fiscale, inclusă în programul electoral din 2014 nu mai este inclusă.

Comitetul European al Regiunilor a adoptat proiectul de raport privind votul cu majoritate calificată (VMC) în materie fiscală

La 7 mai a.c., Comisia pentru politica economică (ECON) a Comitetul European al Regiunilor (CoR) a reunit, în Lituania, peste 60 de oameni politici din întreaga UE. Membrii au adoptat raportul elaborat de primarul comunei Coulaines, Christophe Rouillon (FR-PSE), intitulat Către un proces decizional mai eficient și mai democratic în domeniul politicii fiscale a UE”. Raportorul a subliniat riscul ca politica fiscală să devină „legătura slabă a integrării europene” dacă UE nu se asigură de alinierea concurenței fiscale la piața unică. Raportul urmează să fie adoptat în cadrul următoarei sesiuni plenare din 26-27 iunie 2019.

Evaluarea de la finalul mandatului a celor zece priorități ale Comisiei Juncker

La 3 mai a.c., Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) a publicat o evaluare, la finalul mandatului, a celor zece priorități ale Comisiei Juncker. Printre altele, în document sunt enumerate propunerile fiscale care au fost prezentate și adoptate începând cu septembrie 2014. În special, raportul subliniază activitatea desfășurată în legătură cu Directiva privind cooperarea administrativă (modificată de cinci ori), propunerile legislative prezentate în domeniul impozitării corporative și cele care acoperă cei patru piloni ai Planului de acțiune privind TVA.

Franța și Germania urgentează introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare

Franța și Germania își continuă activitatea de relansare a taxei pe tranzacțiile financiare (FTT), pe baza modelului francez. Începând din 2013, zece state membre care participă la o cooperare consolidată – Franța, Germania, Belgia, Portugalia, Austria, Slovenia, Grecia, Spania, Italia și Slovacia – au participat la discuții pe această temă. Acum, Franța și Germania doresc să aibă o discuție la nivelul celor douăzeci și opt de state membre, eventual în cadrul Consiliului ECOFIN din luna iunie a acestui an, pentru a invita alte țări să se alăture cooperării consolidate. Taxa pe tranzacțiile financiare (FTT) propusă ar urma să fie aplicată achizițiilor de acțiuni ale societăților cotate la bursă, ale căror sedii sunt situate în statele membre și a căror capitalizare pe piață depășește un miliard de euro. Rata de impozitare nu va fi mai mică de 0,2% din prețul de achiziție al unui titlu la momentul tranzacției.

Negociere dificilă la nivelul OCDE pentru adoptarea unei poziții comune la nivel european privind impozitarea economiei digitale

În timp ce o soluție europeană privind impozitarea economiei digitale a fost respinsă oficial în cadrul Consiliului ECOFIN din luna martie, statele membre trebuie să se coordoneze acum pentru a adopta o singură voce în cadrul negocierilor internaționale pe această temă la nivelul OCDE. Vineri, 17 mai a.c., miniștrii de finanțe europeni vor încerca să se pună de comun acord pentru a adopta o singură poziție la nivel european privind acest subiect. În prezent, se remarcă două opinii divergente. Pe de o parte, statele membre din Sudul și Estul UE doresc o abordare proactivă și exercitarea, de către Uniune, a poziției de lider în negocierile internaționale. Pe de altă parte, țările nordice, inclusiv oponenții puternici ai impozitări serviciilor digitale la nivel european (Irlanda, Danemarca, Suedia și Finlanda), consideră că numai după încheierea unui acord la nivelul OCDE poziția la nivel european va putea fi coordonată, în special cu privire la implementare acestui impozit. Într-o scrisoare trimisă miniștrilor de finanțe luni, 6 mai a.c., Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a reiterat importanța adoptării unei poziții comune europene în negocierile internaționale.

Grand Theft Europe: un consorțiu media estimează că frauda de tip carusel, legată de TVA, în UE se ridică la 50 de miliarde de euro

În data de 7 mai a.c., echipa editorială germană Correctiv a publicat proiectul Grand Theft Europe prin care dezvăluie că, la nivelul UE, 50 de miliarde de euro sunt deturnate în fiecare an de către infractorii care comit fraude cu taxa pe valoarea adăugată (TVA). Frauda de tip carusel, legată de TVA, implică mai multe societăți stabilite în cel puțin două state membre ale UE și constă în obținerea incorectă a deducerii sau rambursării TVA aferente unei livrări intracomunitare de bunuri atunci când acest TVA nu a fost plătit Ministerului de Finanțe. Referindu-se la investigația Correctiv, Pierre Moscovici a menționat, pe Twitter, următoarele: „Comisia Europeană a avut soluția de a pune capăt acestui tip de fraudă TVA pe agenda miniștrilor de finanțe timp de doi ani. Pierderea veniturilor pentru trezoreriile noastre publice este imensă și este momentul să mergem mai departe”.

Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.

Written by